Alți doi jucători s-au alăturat lotului Unirii Dej
Doi sportivi formați la „școala de volei” LAPI Dej fac pasul la echipa mare a orașului.
Clubul nostru continuă să aducă sportivi formați în Dej, reușind achiziția lui Curuia-Pop Vlad-Cristian- 19 ani, 188cm , extrema – și a lui Florea Dan-Ștefan, 25 de ani, 186 cm, coordonator.
Vlad a terminat anul acesta perioada de juniorat și a ales să continue activitatea sportivă de performanță la clubul nostru.
Dănuț, fost component al Unirii Dej în urmă cu câțiva ani, este un sportiv cu experiență care a evoluat la mai multe echipe de Divizia A1 – Unirea Dej, Phoenix Șimleu, VCM Piatra Neamț sau Explorări Baia Mare.
Unirea reușește să ducă la 8 numărul sportivilor dejeni – dintr-un total de 12 sportivi – care evoluează pentru echipa orasului care i-a format ca și sportivi. Suntem convinși că aceștia își vor aduce o contribuție importantă la o clasare cât mai bună în campionatul 2018-2019. Mult succes!