Știri

Înfrângere în deplasare cu Arcada Galați

CS Unirea Dej a reușit să câștige doar un set în meciul disputat în deplasare, în cadrul etapei a XIX-a a Diviziei A1 la volei masculin .

După meciul câștigat în prelungiri, în cinci seturi, etapa trecută cu ”U” Cluj, dejenii s-au deplasat la Galați dornici să adune și acolo puncte. Partida a debutat sub semnul echilibrului, cele două echipe reușind cu greu să se departajeze în primul set, câștigat totuși de gazde cu 28-26.

Gălățenii și-au adjudecat și cel de-al doilea set, destul de ușor (25-18) și păreau că au decis deja soarta întâlnirii, însă dejenii și-au revenit în runda a treia, pe care au câștigat-o cu 25-22.

Unirea Dej a avut un start dezastruos în debutul setului 4, când au permis gazdelor să se distanțeze încă din start. Gălățenii au condus cu 5-0 și 12-2, au dat prea puține șanse dejenilor să puncteze, astfel că la final tabela arăta 25-17 pentru Arcada și 3-1 scorul final al meciului.

Unirea Dej se pregătește pentru meciul din următoarea etapă, care se va disputa sâmbătă, 9 martie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Dej, împotriva celor de la CSM București.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook