Știri

Pregătiri pentru reluarea sezonului: Două amicale cu Știința Explorări Baia Mare

CS Unirea Dej a disputat vineri și sâmbătă două meciuri de pregătire în compania celor de la Știința Explorări Baia Mare, partide jucate în Sala Sporturilor din Dej.

După ce vineri Unirea a fost învinsă cu 3-1 de băimăreni, în meciul disputat sâmbătă dimineața cele două echipe au încheiat disputa frățește cu 2-2, cele două jocuri având darul de a pregăti jucătorii celor două formații pentru a doua parte a campionatului.

Victor Lazăr a folosit în cele două meciuri toți jucătorii avuți la dispoziție, chiar și cei doi jucători veniți în această iarnă la echipa de pe malul Someșului, Peter Nagy și Darko Angelovski. Pentru Unirea au mai jucat în aceste două meciuri Marius Dascălu, Adrian Fuzeși, Andrei Mihalescu, Codrin Mocanu, Goran Isek, Lucian Tofan, Vlad Kantor, Eduard Catrina, Timofei Chisleacov și Natan Săvan.

Primul meci oficial al anului pentru Unirea Dej este programat sâmbătă, 21 ianuarie, în deplasare, cu Volei Club Caransebeș.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook