Știri

Primul punct obținut în noul sezon al Diviziei A1

CS Unirea Dej a obținut primul punct în acest start de sezon în campionatul intern, după ce a fost învinsă cu 3-2 pe teren propriu de Volei Caransebeș în etapa a III-a a Diviziei A1.

Oaspeții au început foarte bine meciul de la Dej și au controlat primul set al întâlnirii, reușind să se impună cu 25-17. a urmat un set excelent jucat de Unirea Dej, care a echilibrat situația pe tabelă cu același scor 25-17 în runda a treia.

Unirea Dej a căzut apoi la toate capitolele în setul al treilea, unul în care Caransebeșul a făcut ce-a vrut pe teren, în timp ce dejenii nu găseau nicio soluție de a ieși din impas, astfel că oaspeții au câștigat cu 25-9.

Victor Lazăr a reușit să-și mobilizeze însă elevii pentru setul al patrulea al întâlnirii, Dascălu și compania reușind să se desprindă confortabil, la al doilea time-out tehnic conducând cu 16-11, pentru ca în final tabela să indice 25-17.

Setul decisiv a fost controlat în mare parte de dejeni, care au fost la doar câteva mingi de câștigarea meciului. Unirea a condus cu 11-8 și părea că nu mai poate fi ajunsă, însă câteva greșeli personale și un joc furibund al oaspeților au făcut ca rezultatul să se răstoarne și Caransebeșul să câștige cu 15-13.

Pentru Unirea Dej urmează deplasarea de la Piatra Neamț, sâmbăta viitoare, în etapa a IV-a a Diviziei A1.

 

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook