Știri

Unirea a luat doar un set în deplasare la Baia Mare

CS Unirea Dej a  fost învinsă cu 3-1 sâmbătă seara, în deplasare la Baia Mare, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a Diviziei A1 la volei masculin.

După un prim set echilibrat în care Știința explorări s-a desprins în a doua jumătate și a câștigat cu 25-21, Unirea a dat o replică excelentă în runda a doua. Setul a fost controlat aproape integral de dejeni, care s-au impus la 5 puncte diferență și au egalat situația la seturi.

Din păcate pentru echipa pregătită de Ovidiu Macarie, setul al treilea a fost unul absolut dezastruos pentru dejeni, care s-au văzut conduși încă din start la diferență mare de scor. Avansul considerabil luat de băimăreni le-a făcut setul mult mai ușor, iar la final tabela arăta 25-14 pentru echipa gazdă.

În setul al patrulea, Unirea Dej a dat semnale că poate să rămână în meci, reușind să răstoarne scorul în favoarea ei de câteva ori. Știința Explorări a egalat însă la 11, apoi la 18, iar spre final s-a desprins decisiv fără să mai poată fi ajunsă din urmă la 25-22.

Meciul s-a încheiat 3-1 pentru echipa din Baia Mare, astfel că Unirea Dej se întoarce acasă fără niciun punct din această partidă.

 

 

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook