Știri

Unirea Dej a fost aproape de a produce surpriza în fața Zalăului

CS Unirea Dej a reușit să smulgă un punct din confruntarea cu Volei Municipal Zalău de pe teren propriu, în etapa a VII-a a Diviziei A1 la volei masculin, după ce a fost învinsă de echipa din Sălaj cu 3-2.

Deși nu era cotată cu șanse de a obține ceva din acest meci, echipa antrenată de Victor Lazăr și Tiberiu Szilagyi a fost aproape de a produce o surpriză uriașă, fiind la doar câteva puncte distanță de câștigarea meciului în fața ocupantei poziției secunde a clasamentului.

Dejenii au început foarte bine meciul, iar după o perioadă echilibrată de joc au reușit să se impună în prima rundă cu 25-22. Replica Zalăului nu a întârziat să apară, echipa din Sălaj trecând în avantaj la seturi, după 17-25 și 16-25, însă Unirea a revenit și ea.

Echipa de pe malul Someșului a arătat un altfel de joc decât în precedentele două seturi și s-a impus la 21 în setul al patrulea, ducând meciul în decisiv.

Aici, însă, formația dejeană a greșit din nou nepermis de mult și a dat șansa zălăuanilor să câștige meciul, după 8-15, cu 3-2.

Cele două echipe se vor întâlni și mâine, duminică 13 noiembrie, tot în Sala Sporturilor din Dej, pentru meciul din Cupa României, partida fiind programată de la ora 14.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook