Știri

Unirea se întoarce cu un punct de la Bacău, după un meci de cinci seturi

CS Unirea Dej a disputat sâmbătă, în deplasare, meciul din cadrul etapei a XVI-a a Diviziei A1 la volei masculin, în compania celor de la Știința Bacău.

Partida a fost una extrem de disputată, cu răsturnări de situație, meci în care dejenii au luptat până în ultima clipă pentru puncte.

Primul set al întâlnirii a aparținut gazdelor, care s-au impus cu 25-20, fără prea mari emoții. Nu la fel de ușor a decurs meciul și în al doilea set în favoarea gazdelor, Bacăul reușind să se impună abia în prelungiri cu 26-24, după o revenire în joc a dejenilor.

Oaspeții au tras și mai tare în setul al treilea și au reușit să reducă din diferența la general după ce au câștigat runda cu 25-23.

În setul al patrulea, jocul dejenilor a curs și mai bine, izbutind astfel să câștige cu 25-18 și să egaleze scorul pe tabelă, împingând meciul în decisiv. Aici, însă, cei de la Știința Bacău au fost mai prezenți în joc și au luat ultimul set cu 15-10, reușind astfel să câștige meciul cu 3-2.

Unirea se întoarce totuși cu un punct din deplasarea de la Bacău, iar etapa următoare, în 11 februarie, așteaptă la Dej vizita celor de la Știința Explorări Baia Mare.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook