Știri

Victorie muncită în deplasare la Craiova

CS Unirea Dej s-a impus sâmbătă, în deplasare la Craiova, în meciul contând pentru etapa a VIII-a din Divizia A1 la volei masculin, la capătul unui joc extrem de echilibrat și disputat, cu răsturnări de scor și finaluri încinse de set.

Echipa antrenată de Marius Dascălu și Tibi Szilagyi a început mai slab meciul, fiind condusă în primul set până aproape spre final. Dejenii au egalat însă la 22, după un time-out cerut de gazde, au forțat atacul, iar punctele aduse de Rata au fost decisive pentru a trece în avantaj pe tabelă (23-25).

Cu un moral excelent în runda a doua, dejenii au fost cei care au ținut de partea lor avantajul la scor, iar la finalul setului, deși gazdele au egalat la 23, au punctat pe baza erorilor făcute de craioveni și au încheiat setul tot cu 23-25.

Situația s-a schimbat în al treilea set. Oltenii au fost mai preciși la finalizare, au menținut un avantaj suficient aproape tot timpul, iar la finalul rundei tabela indica 25-23 pentru gazde.

Setul al patrulea a fost la fel de echilibrat, însă de această dată dejenii au fost cei care au condus ostilitățile. Unirea a avut avantaj și de 6 puncte (14-20), gazdele au mai recuperat din handicap pe parcurs, dar nu suficient încât să răstoarne scorul, astfel că setul s-a încheiat cu 20-25 și Unirea Dej a câștigat meciul cu 3-1.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Facebook